Toti avem nevoie de o reteta rapida atunci cand suntem in criza de timp. Reteta de pulpe de pui la cuptor cu legume si orez este una dintre aceste retete rapide. Aceasta reteta de pulpe de pui la cuptor este conceputa de renumitul bucatar Jamie Oliver. Se prepara simplu, doar combinam intr-o tava incapatoare pulpele de pui cu diverse legume pe care le taiem, le condimentam si le punem la cuptor, iar acesta face restul. In timpul in care mancarea sta in cuptor pregatim garnitura de orez basmati si o salata verde. Astfel in aproximativ o ora preparam o mancare de pulpe de pui la cuptor foarte gustoasa, consistenta si sanatoasa, cu putine calorii, ideala in perioadele in care tinem dieta.
Ingrediente pentru reteta de pulpe de pui la cuptor cu legume si orez (pentru 4 portii):
- 6 pulpe de pui (dezosate si fara piele)
- 4 rosii mari taiate in sferturi
- 2 cepe taiate bucati mari
- 1 ardei rosu taiat bucati mari
- 1 ardei galben sau portocaliu taiat bucati mari
- 4 catei de ustutoi (necuratati de coaja)
- 15 gr (3-4 ramuri) cimbru proaspat
- 1 lingurita paprika afumata
- 2 linguri ulei de masline
- 2 linguri otet balsamic
- sare
- piper proaspat macinat
Ingrediente pentru garnitura de orez:
- 250 gr orez basmati
- 500 ml apa
- 2 linguri de ulei
- sare
Reteta de pulpe de pui la cuptor cu legume si orez – mod de preparare:
- Incalzim cuptorul la 180 grade (foc mediu).
- Spalam rosiile si le taiem in sferturi. Spalam ardeii, inlaturam cotoarele si semintele si ii taiem in bucati mari. Curatam ceapa si o taiem in 6 bucati. Asezam legumele intr-o tava impreuna cu pulpele de pui. Apasand cu lama unui cutit lat zdrobim cateii de usturoi si ii adaugam in tava.
Tip: Dupa ce se coc in cuptor cateii de usturoi necuratati de coaja sunt dulci si foarte gustosi. Nu ii aruncati, consumati-i si veti fi incantati de gustul lor.
3. Adaugam cimbrul, uleiul, otetul balsamic, paprika, sarea si piperul. Amestecam bine ingredientele si le asezam in tava astfel incat legumele sa nu acopere pulpele de pui.
4. Introducem tava in cuptorul preincalzit la 180 grade si o lasam aproximativ o ora, pana se rumenesc pulpele de pui. In acest timp mai amestecam de cateva ori ingredientele si punem cu lingura zeama din tava peste pulpe.
5. In timpul in care mancarea este in cuptor pregatim garnitura de orez basmati. Punem orezul sa fiarba intr-o cratita cu apa, ulei si sare pentru aproximativ 15 minute, pana orezul absoarbe toata apa. Cand incepe apa sa clocoteasca, reducem focul la minim si acoperim cratita cu un capac. Dupa ce orezul a fiert, il amestecam cu o lingura ca sa se afaneze. Pregatim si o salata, dupa preferinta.
6. Asezam putin orez in centrul fiecarei farfurii iar in jurul lui punem pulpe de pui, legume si putin sos.
Reteta de pulpe de pui la cuptor cu legume si garnitura de orez este gata! Pofta buna!