Aceasta mancare de praz cu orez si ardei este o mancare simpla si foarte gustoasa pe care o putem pregati in perioadele de post, dar nu numai. La aceasta reteta de mancare de praz cu orez si ardei am folosit o cantitate destul de mare de ardei gras rosu pe care l-am copt si l-am calit impreuna cu prazul. Ardeiul copt da un plus de gust, aroma si dulceata la aceasta mancare de praz cu orez. Am folosit un orez cu bobul rotund, pe care l-am spalat bine si l-am lasat timp de 20 minute in apa in care am pus suc de lamaie. Sucul de lamaie ajuta ca boabele de orez sa nu se lipeasca intre ele.
O alta mancare cu praz pe care o putem pregati in perioadele de post este mancarea de praz cu cartofi.
Ingrediente pentru reteta de mancare de praz cu orez si ardei:
- 800 gr praz taiat rondele
- 800 gr ardei gras rosu copt taiat felii
- 150 gr orez cu bobul rotund
- 6 linguri de ulei de masline
- 1 ceapa tocata marunt
- 2 morcovi taiati rondele
- 3 rosii bine coapte razuite (sau 250 ml suc de rosii sau 2 linguri pasta de rosii diluata cu putina apa)
- 200 ml apa calda
- 1 legatura patrunjel tocat
- ½ lingurita turmeric
- ½ lingurita fulgi de ardei (optional)
- sare
- piper proaspat macinat
- suc de lamaie
Mod de preparare:
- Spalam bine orezul si il lasam putin la inmuiat in apa cu suc de lamaie.
2. Spalam ardeii si ii coacem pe tigaie sau la grill. Ii curatam de coaja si ii taiem bucati.
3. Curatam prazul, il spalam bine si il taiem rondele de aproximativ 1 cm grosime. Fierbem prazul in apa timp de 4-5 minute, pana se inmoaie pe jumatate. Il punem intr-o strecuratoare si il scurgem bine de apa.
4. Incalzim uleiul intr-o cratita si calim ceapa si morcovii timp de 2-3 minute. Adaugam prazul si ardeii si continuam calirea timp de 6-7 minute, amestecand ca sa nu se lipeasca.
5. Adaugam rosiile, orezul, apa calda, turmericul, sarea, piperul, fulgii de ardei (daca punem) si jumatate din cantitatea de patrunjel.
Amestecam ingredientele si acoperim cratita cu un capac.
6. Reducem focul la minim si fierbem aceasta mancare de praz cu orez timp de aproximativ 25 minute, pana orezul se umfla si ramane cu putin sos. Oprim focul si presaram restul de patrunjel.
7. Putem servi aceasta mancare de praz calda sau rece. Este la fel de buna!