Dulceata de Nuci Verzi – Reteta Pas cu Pas

0
3863

Dulceata de nuci verzi – cum se face dulceata de nuci? Vezi reteta pas cu pas de dulceata de nuci traditionala!

Despre nuc

Nucul apartine familiei Caryoids (Juglandaceae), cu 20 de specii de foioase. Nu are probleme de adaptare si se cultiva in diferite tipuri de clime si medii, dar creste cel mai bine in zonele cu climat cald si umed. China este liderul mondial in productia de nuc, urmata de SUA, Iran, Turcia, Ucraina si Grecia.

Nucul este apreciat atat pentru fructele sale, cat si pentru lemnul rezistent si pretios. Nucul nu este un copac foarte pretentios si poate fi plantat si ingrijit cu usurinta.

Despre nuci (fructele nucului)

Nuca, fructul nucului, este unul din fructele mult folosite de romani. Ea apare in alimentatie in nenumarate forme ale produselor romanesti: cozonaci, colaci, placinte, prajituri, coliva, macinici, sarmale de post si altele asemenea. Miezul de nuca poate fi consumat crud, simplu sau in combinatie cu miere. Din nucile verzi se prepara delicioasa dulceata de nuci verzi.

Cand sunt coapte, nucile sunt scuturate din copac cu un bat si sunt culese de pe pamant imediat, inainte de a se innegri. Interiorul nucii este constituit dintr-un miez foarte gustos.

Pe langa faptul ca sunt un antimicrobian grozav (ucid viermii si paraziti intestinali), nucile verzi mai contin suficient iod care ne poate proteja de radioactivitate. Nucile verzi sunt adesea folosite ca tratament alternativ pentru acnee, probleme cu tiroida, dureri in gat, amigdalita, colita, pecingine, eczeme si hemoroizi.

Cand se culeg nucile pentru dulceata? Cand se face dulceata de nuci verzi?

Nucile pe care le folosim la prepararea acestei retete de dulceata de nuci verzi se culeg din luna iunie pana la inceputul lunii iulie. Dulceata de nuci verzi se face in perioada cand nucile sunt inca fragede. Este una dintre cele mai bune dulceturi traditionale, daca nu chiar cea mai buna.

Desi procesul de preparare a retetei de dulceata de nuci verzi este mai laborios decat la alte retete de dulceata, rezultatul merita efortul. Dulceata de nuci verzi este este un desert care se poate consuma in cantitati mari deodata deoarece da senzatia ca fiecare bucata este unica si o experienta gustoasa.

Dulceata de nuci verzi se poate consuma simpla, cu un pahar de apa rece, sau poate fi adaugata ca topping la prepararea retetei de orez cu lapte sau a retetei de gris cu lapte.

Cum se face dulceata de nuci? Retete de dulceata de nuci verzi

Dulceata de nuci verzi se poate prepara in mai multe feluri.

Se decojesc nucile de coaja verde pana la stratul alb si, pe masura ce sunt curatate, se pun in apa cu sare de lamaie sau suc de lamaie. Nu trebuie sa stea in contact cu aerul pentru ca zeama lor, intial galbena, va deveni maro si neagra (prin oxidare).

Prima metoda (cu oparirea nucilor)

Nucile se inteapa in mai multe locuri cu un bat pentru frigarui, ca sa creeze canale prin care sa se scurga zeama din interior si prin care sa intre siropul de zahar in profunzime, pana in centrul fructului.

Se acopera cu o farfurie pentru a nu se ridica la suprafata si se tin la frigider pana a doua zi. In acest timp, apa trebuie schimbata de 3-4 ori, adaugand de fiecare data si sare de lamaie sau suc de lamaie.

A doua zi, nucile se clatesc cu apa rece.

Pentru a ne asigura ca ca nucile nu vor fi amare, trebuie mai intai oparite in apa clocotita de 2-3 ori schimband de fiecare data apa.

Am preparat o portie de dulceata in acest mod. Dulceta a iesit mai deschisa la culoare si arata asa:

Dulceata de nuci verzi - prima metoda
Dulceata de nuci verzi – prima metoda

A doua metoda (fara oparirea nucilor)

Am preparat si alta portie de dulceata si in alt mod, fara sa oparesc nucile.

Dupa ce nucile au stat in apa cu sare de lamaie (sau suc de lamaie) pana a doua zi, le-am clatit cu apa rece si le-am lasat la scurs.

Am fiert apa cu zaharul pana siropul s-a legat. Am adaugat nucile fara sa le oparesc si le-am fiert aproximativ 50 minute, pana dulceata s-a legat.

Dulceata a iesit mai inchisa la culoare, dar foarte gustoasa. Mie mi-a placut mai mult gustul si aspectul dulcetii preparata asa, fara sa oparesc nucile. Dulceata nu a fost deloc amara, dar gustul de nuca a fost mai pregnant.

Asa arata dulceata preparata fara oparirea nucilor:

Dulceata de nuci verzi - a doua metoda
Dulceata de nuci verzi – a doua metoda

Alte metode

Exista si retete de dulceata de nuci verzi care spun ca nucile se curata doar superficial de coaja verde inchis (cu peelerul pentru legume), iar conform altor retete nucile se lasa intregi, fiind doar intepate in multe locuri cu un ac gros. Aceste metode au ca rezultat o dulceata de nuci verzi foarte inchisa la culoare. Eu nu am incercat aceste retete de dulceata si nu pot sa spun daca dulceata este amara sau nu.

Sfaturi pentru o dulceata de nuci verzi reusita

Pe baza experientei mele testand primele doua metode prezentate mai sus, va pot confirma ca:

  • Dulceata se face in cratita larga, cu fund gros. Cel mai bine ar fi sa avem un ceaun sau o cratita de tuci pentru ca dulceata sa nu se lipeasca. In cratita, gura fiind larga, lichidul se evapora rapid si dulceata se face repede.
  • Amestecam dulceata numai cu lingura de lemn, speciala pentru dulceturi, pe care nu o folosim la altceva. 
  • In cazul in care dulceata este prea apoasa, o punem pe foc si o mai fierbem cateva minute, pana se leaga.
  • Dulceata poate fi prea cleioasa sau se zahariseste. In acest caz, o punem pe foc, adaugam putina apa fierbinte si o lasam sa dea in cateva clocote pana se leaga corect.
  • Dulceata poate fi maronie. Acest lucru se poate intampla din 3 motive: fie nucile nu au fost bine curatate, fie nu s-a scos cu rabdare iodul prin schimarea apei cu suficienta sare de lamaie (sau suc de lamaie), fie s-a caramelizat zaharul. 
  • Pentru a scoate iodul din nuci se foloseste un pliculet cu sare de lamaie de 8 gr sau 200 ml suc de lamaie (sucul de la 3 lamai) la un litru de apa rece. Pentru a remedia aceasta problema scurgem tot siropul si clatim nucile bine cu apa rece. Punem apa sa clocoteasca, adaugam suc de lamaie si fierbem nucile 5 minute. Scurgem apa si clatim bine nucile cu apa rece. Repetam operatiunea de 2-3 ori. Facem din nou siropul cu zahar, lamaie si apa, apoi fierbem din nou nucile cu siropul pana se leaga.

Reteta de dulceata de nuci verzi

Reteta de mai jos prezinta procesul de preparare a dulcetii de nuci verzi cu a doua metoda mentionata anterior (fara oparirea nucilor).

Din 1,5 kg de nuci verzi, 1,5 kg zahar si 1,5 litri apa au rezultat 4 borcane de dulceata de 370 ml.

Timpul de fierbere depinde de cantitatea de nuci verzi folosita. Eu am fiert dulceata de nuci verzi aproape o ora.

Reteta video pas cu pas

Ingrediente pentru reteta de dulceata de nuci verzi:

  • 1,5 kg nuci verzi curatate (180 nuci verzi)
  • 3 plicuri sare de lamaie
  • 1 lamaie
Ingrediente pentru reteta de dulceata de nuci verzi
Ingrediente pentru reteta de dulceata de nuci verzi

Ingrediente sirop pentru dulceata de nuci:

  • 1,5 kg zahar
  • 1,5 litri apa
  • sucul de la doua lamai
  • 2 plicuri zahar vanilat
  • 7-8 cuisoare (sau un baton de scortisoara)
Ingrediente pentru sirop
Ingrediente pentru sirop

Reteta de dulceata de nuci verzi – mod de preparare:

1.Spalam bine nucile si le punem intr-un bol.

Spalam nucile

2. Pregatim un bol cu apa rece in care dizolvam un plic de sare de lamaie (sau suc de lamaie si coaja de lamaie, pentru aroma).

Pregatim un bol cu apa rece in care am dizolvat un plic de sare de lamaie

3. Curatam nucile de coaja verde folosind o pereche de manusi si un cutit bine ascutit.

Curatam nucile de coaja verde

4. Cu ajutorul unui bat pentru frigarui facem la fiecare nuca curatata cate doua gauri pe lateral si una pe centru.

Facem gauri in nuci

5. Punem imediat nucile curatate in bolul cu apa.

Punem imediat nucile curatate in bolul cu apa

6. Acoperim nucile cu o farfurie pentru a ramane acoperite cu apa si tinem bolul cu nuci in frigider pana a doua zi.

Acoperim nucile cu o farfurie

7. In acest rastimp schimbam apa si clatim nucile cu apa rece.

Clatim nucile cu apa rece

8. Le punem din nou in bol cu apa si sare de lamaie (sau suc de lamaie). Repetam operatiunea de cel putin trei ori, pentru a ne asigura ca se elimina iodul.

Le punem din nou in bol cu apa si sare de lamaie (sau suc de lamaie)

9. A doua zi pregatim siropul pentru dulceata. Punem intr-o cratita zaharul cu apa, cuisoarele (sau batonul de scortisoara) si zaharul vanilat. Fierbem siropul aproximativ 10 minute, pana se leaga.

Pregatim siropul pentru dulceata

10. Verificam daca siropul s-a legat suficient facand proba cu picatura de sirop scursa pe o farfurioara. Ea trebuie sa ramana ca un strop de roua, ca o biluta cu contur perfect. Farfurioara trebuie sa fie la temperatura camerei, nu scoasa de la congelator! Pe noi ne intereseaza consistenta dulcetii la temperatura ambianta, nu la -18°C! Farfuria congelata va poate induce in eroare pentru ca si un sirop prost legat (subtire) se va intari la contacul cu ea.

11. Scoatem nucile din frigider, le clatim bine cu apa rece si le punem sa se scurga intr-o strecuratoare.

Clatim nucile cu apa rece

12. Cand siropul are consistenta dorita, adaugam in el sucul de la doua lamai si nucile verzi bine scurse de apa. Potrivim focul la mediu spre mare si asteptam ca siropul sa ajunga din nou la punctul de fierbere.

Adaugam sucul de la doua lamai si nucile verzi

13. Dulceata se va umfla si va face multa spuma. Adunam spuma care se formeaza. Fierbem dulceata timp de aproximativ 50 minute.

Tip: Timpul de fierbere este direct proportional cu cantitatea de dulceata pe care o facem si invers proportional cu diametrul cratitei. Daca facem dulceata din 1,5 kg de nuci curatate va dura mai mult fierberea. Daca folosim o cratita larga (de 30-40 cm diametru) timpul de fierbere va scadea datorita evaporarii accelerate, favorizate de suprafata mare de evaporare. Intr-o cratita larga dulceata se leaga mai repede decat intr-o cratita inalta si stramta. Este de preferat sa facem dulceata in portii de maximum 2 kg de nuci curatate sau in portii mai mici.

Fierbem dulceata de nuci verzi

14. Oprim focul si acoperim cratita cu un prosop ud, impaturit in doua. Prosopul ud previne zaharisirea la suprafata dulcetii. O lasam acoperita 3-4 ore, pana se raceste complet. In acest rastimp nucile absorb siropul din jur si incepe procesul de confiere (suprasaturare cu zahar). Apa din tesuturi este inlocuita de siropul de zahar, iar nucile vor dobandi aspectul sticlos pe care il dorim.

Acoperim cratita cu un prosop ud

15. Punem din nou cratita la foc mediu si asteptam ca dulceata sa fiarba. De data aceasta o fierbem 10 minute, din momentul in care incepe sa fiarba. Dupa acest rastimp siropul devine ca o miere care se va ingrosa si mai mult dupa racire. Aromele de vanilie si cuisoare (sau scortisoara) confera o savoare deosebita acestei dulceti. Sucul de lamaie echilibreaza perfect dulceata nucilor verzi.

Fierbem din nou dulceata

16. Facem proba pe o farfurioara. Punem putina dulceata si o lasam sa se raceasca. Trasam cu degetul o dunga prin ea. Daca dunga se pastreaza inseamna ca dulceata este suficient de legata.

Proba cu farfurioara dulceata de nuci verzi

17. Sterilizam borcanele (bine spalate si limpezite) in cuptor la 100°C pentru 10 minute.

Sterilizam borcanele in cuptor

18. Asezam borcanele pe o tava metalica pentru a atenua socul termic. Cu un polonic mic pentru dulceata umplem borcanele si infiletam bine capacele.

Dulceata de nuci verzi in borcane

19. Rasturnam borcanele cu dulceata cu capacul in jos pentru a se forma vid. Le lasam sa se raceasca, apoi le mutam in camara.

Rasturnam borcanele cu dulceata cu capacul in jos

Dulceata de nuci verzi se poate servi simpla, ca un desert rapid, cu un pahar de apa rece. De asemenea, se poate folosi ca topping pentru gris sau orez cu lapte.

Dulceata de nuci verzi
Dulceata de nuci verzi
Dulceata de nuci verzi

Salvati pe Pinterest

Dulceata de Nuci Verzi - Reteta Pas cu Pas
Dulceata de Nuci Verzi – Reteta Pas cu Pas

Adauga un comentariu

Comentarii

Detalii reteta
recipe image
Reteta
Dulceata de Nuci Verzi - Reteta Pas cu Pas
Autor
Retete Pentru O Viata
Data publicarii
Timp de preparare
Timp de gatire
Timp total
Media voturilor
51star1star1star1star1star Based on 1 Review(s)