Aceste chiftele din legume la cuptor se pot face din orice legume avem la indemana in momentul in care ne hotaram sa le preparam. In acest mod valorificam cantitatile mici de legume care au mai ramas prin frigider. Pentru a lega compozitia am folosit oua, pesmet si o lingura de faina. Eu am ales sa coc aceste chiftele din legume in cuptor, dar se pot si praji.
Aceste chiftele din legume sunt minunate servite cu sos tzatziki si pita greceasca sau turte facute in casa. Varianta aceasta de chiftelute facute din legume si coapte in cuptor este o alegere minunata pentru cei care tin o cura de slabire sau pentru cei care vor sa manance mai sanatos.
Ingrediente pentru reteta de chiftele din legume la cuptor:
- 3 cartofi mari razuiti
- 1 dovlecel zucchini razuit
- 2 morcovi razuiti
- 1 ardei rosu taiat marunt
- 4-5 ciuperci razuite
- 3-4 cepe verzi tocate marunt (sau 1 ceapa uscata)
- 3 catei de usturoi
- 2 oua
- 4-5 linguri pesmet
- 1 lingura faina
- marar
- patrunjel
- 1 lingurita oregano
- 1 varf de cutit piper rosu
- 1 varf de cutit turmeric (optional)
- 3 linguri susan (optional)
Mod de preparare:
1. Curatam si spalam bine legumele. Taiem marunt ceapa si ardeiul. Tocam marunt verdeata. Pisam usturoiul. Razuim cartofii, morcovii, ciupercile si dovlecelul si le presaram cu sare. Le lasam aproximativ 15 minute, ca sa-si lase apa.
2. Stoarcem bine de apa cartofii, morcovii, ciupercile si dovlecelul si le amestecam intr-un bol. Adaugam restul de ingrediente si amestecam bine compozitia pana se omogenizeaza.
3. Incalzim cuptorul la 180 grade (foc mediu). Asezam hartie de copt in tava cuptorului si o ungem cu putin ulei. Astfel ne asiguram ca nu se vor lipi chiftelele.
4. Luam cate o lingura din compozitie, modelam cu mana chiftele plate si le asezam in tava. Eu am tavalit o parte din chiftele prin susan.
5. Coacem chiftelele in cuptorul preincalzit la 180 grade timp de aproximativ 30-35 minute.
6. Servite alaturi de sos de castraveti si iaurt (tzatziki), aceste chiftele din legume sunt delicioase!