Reteta de varza a la Cluj este una dintre cele mai cunoscute retete ardelenesti. Varza a la Cluj, o reteta delicioasa de mancare traditionala, foarte gustoasa si deloc dietetica!
Reteta nu este complicata, doar necesita ceva timp pentru preparare. Asezam intr-o tava varza calita, orezul, carnea tocata, sucul de rosii, ceva afumatura si smantana. Toate ingedientele trebuie sa fie aproape gatite cand intra la cuptor, adica varza calita, orezul fiert si carnea rumenita. De fapt, ingredientele sun aceleasi ca la reteta de sarmale cu carne de porc. Doar ca nu mai infasuram sarmalele!
Putem sa pregatim aceasta reteta cu varza murata sau cu varza dulce. Eu am folosit varza murata la borcan. Daca folosim varza dulce, trebuie sa o frecam cu sare dupa ce am tocat-o, asa cum am aratat la reteta mancare de varza dulce cu carne de porc.
Ingrediente pentru reteta de varza a la Cluj:
- 1 varza murata medie (sau proaspata)
- 800 gr carne tocata de porc
- 200 gr orez
- 150 ml ulei (sau untura)
- 2 cepe mari tocate marunt
- 600 ml suc de rosii
- 1 lingura de pasta de rosii
- 200 gr sunca de porc afumata (sau carnati afumati)
- 400 gr smantana cu 20% grasime
- 1 legatura de marar
- 1 lingurita boia de ardei dulce
- 1 lingurita cimbru uscat
- 1 foaie de dafin
- piper (dupa gust)
- sare
- apa calda
Mod de preparare:
- Gustam varza murata sa vedem daca este prea acra sau prea sarata. Daca este nevoie, o lasam in apa la desarat. O scurgem bine de apa si o tocam marunt.
2. Pregatim aragazul si o cratita incapatoare. Turnam 3 linguri de ulei si adaugam jumatate din ceapa tocata, pe care o calim pana se ingalbeneste. Adaugam pasta de rosii si o amestecam putin. Punem piperul si boiaua, amestecam de cateva ori, apoi turnam putina apa calda. Avem grija sa nu se arda boiaua. Adaugam varza, cimbrul, foaia de dafin si amestecam bine. Punem aproximativ 2 cani de apa calda si acoperim cratita cu un capac. Fierbem varza inca 30 de minute, pana scade apa.
3. Pregatim o alta cratita in care punem 400 ml apa, orezul bine spalat si putina sare. Fierbem orezul la foc minim in cratita acoperita cu capac, timp de 10 minute. Orezul nu trebuie sa fiarba prea mult, deoarece se mai gateste si la cuptor.
4. Pregatim o tigaie in care punem restul de ulei. Calim ceapa ramasa pana devine lucioasa si adaugam carnea tocata. Calim carnea pana se evapora tot lichidul si o maruntim cu o lingura de lemn. Pentru a marunti mai bine carnea putem folosim telul de sarma. Condimentam carnea cu sare si piper si continuam sa o calim pana se rumeneste putin. Punem jumatate din cantitatea de marar, amestecam si oprim focul.
5. Ungem cu ulei (sau cu untura) un vas termorezistent cu o inaltime de cel putin 8 cm. Acoperim fundul vasului cu cateva linguri de sos de rosii. Asezam jumatate din cantitatea de varza intr-un stat uniform. Peste varza distribuim orezul in tot vasul si il acoperim cu jumatate din sucul de rosii ramas. Adaugam carnea tocata si o uniformizam. Deasupra turnam sucul de rosii ramas si mai formam un strat din varza calita ramasa. Asezam bucatile de afumatura si deasupra punem smantana intr-un strat uniform.
6 Introducem vasul in cuptorul preincalzit la 180 de grade pentru 50-60 minute. Cand varza a la Cluj este frumos rumenita, o scoatem din cuptor si preasaram deasupra marar tocat.
7. Servim mancarea calda, cu putina smantana si paine de casa proaspata!