Reteta de aluat de pizza este simpla si usor de facut. Efortul de a framanta acest aluat de pizza ne va fi rasplatit deoarece putem face o cantitate mai mare de aluat de pizza, pentru mai multe blaturi.
Cand avem putin timp liber putem prepara un aluat de pizza din care intindem blaturi pe care le punem in congelator, in stiva, cu hartie de copt intre ele. Cand vrem sa preparam o pizza, scoatem un blat din congelator si adaugam topping-ul preferat. Coacem pizza in cuptorul preincalzit la 200 grade timp de 25 minute, fara sa asteptam sa se dezghete blatul.
In alt mod, putem pune topping-ul pe blaturile de pizza si apoi le congelam. Asezam pe blaturile de pizza ingredientele care ne plac (sos de rosii, branza, carnati, bacon, ciuperci, ardei si orice altceva preferam) si le punem la congelator unul peste altul cu hartie de copt intre ele. Cand vrem sa mancam o pizza, o scoatem din congelator si o coacem timp de 25 minute in cuptorul preincalzit la 200 grade.
Din cantitatile de ingrediente de mai jos obtinem doua blaturi de pizza mai groase sau patru blaturi subtiri. Daca vreti sa pregatiti mai multe blaturi, dublati cantitatile de ingrediente. Pregatind in casa aluat de pizza vom avea oricand la indemana, intr-un timp scurt, o pizza minunata si la un cost economic!
De asemenea, putem sa pregatim in casa aluat de placinta, aluat de tarta sau aluat de foietaj.
Aluat de Pizza Pufos si Rapid – reteta video pas cu pas
Ingrediente pentru reteta de aluat de pizza pufos si rapid (pentru 2 blaturi groase sau 4 blaturi subtiri):
- ½ kg faina de buna calitate
- 330 ml apa calduta
- 8 gr drojdie uscata (1 plic)
- 3 linguri de ulei de masline
- 1 lingura zahar
- 1 lingurita sare
Mod de preparare:
1. Punem intr-un bol 300 ml apa calduta, o lingura de zahar si un plic de drojdie uscata. Amestecam cu o lingura si lasam amestecul 5-10 minute, pana se formeaza deasupra putina spuma.
2. Intr-un bol mai mare (sau in bolul de la robot) cernem faina si sarea. Le amestecam si facem in centru o gropita. Turnam cate putin amestecul de apa si drojdie amestecand cu mana cu miscari circulare. Luam cate putin din faina aducand-o spre lichidul din centrul bolului ca sa le amestecam. Daca framantati aluatul la robot il puneti la viteza medie.
Atentie! Amestecul devine greu si lipicios. In nici un caz nu mai adaugati faina, deoarece aluatul se va intari, se va usca la copt si nu va fi deloc fraged. Continuati sa framantati compozitia si veti vedea ca treptat se transforma intr-un aluat elastic.
3. Acum adaugam uleiul si continuam framantarea energic, cu pumnii, aproximativ 6-8 minute. Daca framantati cu robotul lasati sa framante 4-5 minute la viteza medie. Vom obtine astfel un aluat elastic care se dezlipeste usor de maini si de peretii bolului. Repet, nu adaugati alta cantitate de faina! Numai in acest mod vom avea un aluat de pizza fraged si in acelasi timp si crocant!
Lasam aluatul sa se “odihneasca” timp de 5 minute si il framantam inca 6-7 minute. Repetam de inca doua ori operatiunea (lasam aluatul sa stea inca 5 minute si il framantam 6-7 minute). Cu fiecare framantare, aluatul devine tot mai elastic si mai moale.
Dupa ce am terminat de framantat, ungem aluatul cu ulei si il punem sa creasca intr-un intr-un bol pe care, de asemenea, l-am uns cu ulei. Acoperim bolul cu folie alimentara si cu un prosop.
4. Lasam aluatul de pizza sa creasca 40 minute, pana isi dubleaza volumul, apoi il impartim in doua bucati. Ungem fiecare bucata de aluat cu ulei si le lasam sa creasca inca 30 minute.
5. Punem pe masa de lucru o bucata de hartie de copt si presaram pe ea putina faina. Punem o bucata de aluat de pizza si o intindem, apasand cu palmele si cu degetele (nu cu sucitorul), intr-o foaie groasa si rotunda cu diametrul de 30 cm.
Tip: Daca preferati ca blatul de pizza sa fie mai subtire, din aceasta cantitate de aluat de pizza puteti sa faceti patru blaturi.
Daca nu pregatim pizza imediat, putem sa pastram blaturile de pizza in congelator, unul peste altul, cu o foaie de hartie de copt intre ele.
Tip: Cand vrem sa facem pizza, scoatem un blat din congelator si adaugam pe blatul inghetat ingredientele pe care dorim sa le folosim la pizza respectiva. Coacem pizza la 200 grade timp de aproximativ 25 minute pe treapta din mijloc a cuptorului, pana se rumeneste.
Putem pune topping-ul pe blaturile de pizza si apoi sa le congelam. Asezam pe blaturile de pizza ingredientele care ne plac (sos de rosii, branza, carnati, bacon, ciuperci, ardei si orice altceva preferam) si le punem la congelator, unul peste altul, cu hartie de copt intre ele.
Cu blaturile obtinute am facut mai multe feluri de pizza!
Pizza cu ton, sunca si cremvursti
Pizza arrabiata cu ansoa si mozzarella