Chec cu Lamaie si Glazura

0
13389

Reteta de chec cu lamaie si glazura este foarte simpla si usor de facut, dar rezultatul este un chec deosebit de gustos, cu o aroma unica de lamaie si rom. Glazura facuta din zahar pudra si suc de lamaie cu care ornam acest chec, cu gustul ei dulce-acrisor, da un plus de savoare checului si surprinde intr-un mod foarte placut papilele gustative. Deoarece aceasta reteta de chec se prepara rapid, este de preferat sa il preparam singuri, nu este cazul sa il cumparam gata facut.

Checul este unul dintre dulciurile cele mai cunoscute si indragite, cu foarte multe variante savuroase, care intotdeauna incanta pe toata lumea. Nimeni nu poate rezista la aroma si gustul unui chec proaspat, dulce sau sarat. Daca il ornam cu o glazura, devine un desert pentru o masa de sarbatoare. Checul este cel mai usor “dulce”, cel mai rapid aperitiv pe care il putem face cu mainile noastre si pe care il putem duce ca dar cand ne ducem in vizita. Il punem in pachetul copiilor la scoala, il luam cu noi la serviciu si ne scoate din incurcatura cand avem musafiri neasteptati.

Ingrediente pentru reteta de chec cu lamaie si glazura:

  • 140 gr unt moale (la temperatura camerei)
  • 200 gr zahar
  • 6 oua
  • 300 gr faina
  • 4 linguri iaurt gras
  • 1 lingura praf de copt
  • coaja rasa de la 3 lamai de marime medie
  • 1 lingurita esenta de rom
  • ¼ lingurita sare

Reteta de chec cu lamaie si glazura – ingrediente pentru glazura:

  • 100 gr zahar pudra
  • 30 gr suc de lamaie

Mod de preparare:

  1. Incalzim cuptorul la 170 grade (foc mediu spre mic).
  2. Intr-un bol cernem faina impreuna cu praful de copt si sarea. Radem coaja de la 3 lamai de marime medie. Ungem cu unt o tava de chec si o tapetam cu hartie de copt.
  3. Batem in mixer untul cu zaharul pana devin o crema pufoasa, aproximativ 10 minute.
  4. Adaugam ouale, unul cate unul, adica dupa ce s-a incorporat primul ou il adaugam si pe urmatorul, pana le incorporam pe toate.
  5. Adaugam esenta de rom si coaja rasa de lamaie si mai batem putin.
  6. Adaugam iaurtul, cate o lingura, si continuam sa batem compozitia pana se omogenizeaza.
  7. Adaugam amestecul de faina, praf de copt si sare, turnand putin cate putin, si amestecam pana se incorporeaza.
  8. Turnam compozitia de chec in tava, nivelam putin suprafata checului si il coacem (in cuptorul preincalzit) pentru aproximativ 45 minute. Verificam daca checul este copt introducand o scobitoare in mijlocul lui. Daca scobitoarea iese curata, checul este gata.
  9. Scoatem checul din cuptor, il lasam aproximativ 5 minute sa se raceasca putin, il scoatem din tava si dezlipim hartia de copt. Lasam checul sa se mai raceasca, apoi il ornam cu glazura.
  10. Intre timp pregatim glazura. Intr-un bol mic amestecam zaharul pudra cu sucul de lamaie pana devine o glazura fina si destul de groasa ca sa stea pe chec. Daca este nevoie, mai adaugam suc de lamaie sau zahar pudra pana obtinem o glazura de densitatea pe care o dorim.
  11. Ornam checul cu glazura cand inca este caldut. Presaram peste glazura coaja rasa de lamaie. Lasam checul sa se raceasca bine si sa se intareasca glazura.

Chec cu Lamaie - poza 1

Chec cu Lamaie - poza 2

Chec cu Lamaie - poza 3

Chec cu Lamaie - poza 4
Chec cu Lamaie

Alte retete de prajituri cu lamaie

Mai jos puteti vedea si alte retete de prajituri cu lamaie (dati click pe titlul sau pe fotografia retetei pentru a citi reteta).

Prajitura insiropata cu crema de lamaie

Prajitura Insiropata cu Crema de Lamaie

Tarta cu lamaie si bezea

Tarta cu lamaie si bezea

Chec cu iaurt, cacao si lamaie

Chec cu Iaurt Cacao si Lamaie

Placinta cu iaurt si lamaie

Placinta cu Iaurt si Lamaie

Prajitura pufoasa cu mere si lamaie

Prajitura Pufoasa cu Mere si Lamaie

Sufleu de portocale si lamaieSufleu de Portocale si Lamaie

Orez cu Lapte cu Aroma de Lamaie

Orez cu Lapte cu Aroma de Lamaie

Adauga un comentariu

Comentarii

Detalii reteta
recipe image
Reteta
Chec cu Lamaie
Autor
Retete Pentru O Viata
Data publicarii
Timp de preparare
Timp de gatire
Timp total
Media voturilor
51star1star1star1star1star Based on 4 Review(s)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul Dvs.!
Vă rugăm să introduceți aici numele Dvs.