Aceasta reteta de pate vegetal cu ciuperci si nuci caju este o reteta de post foarte gustoasa, care se prepara foarte usor. Pateul vegetal de ciuperci si nuci caju este mult mai gustos decat pateul de ciuperci din comert si are numai ingrediente sanatoase, fara conservanti si aditivi alimentari. Va asigur ca dupa ce il veti prepara o data, nu veti mai cumpara din magazine nici un fel de pate de vegetal!
In general putem sa preparam in casa diverse tipuri de pate vegetal: pate de linte, pasta de avocado, pasta de masline, pate de nuci, pate de naut, sos de ardei copt, pate de soia, in diverse combinatii cu alte legume, condimente si ierburi aromatice.
Astazi va propun o reteta pentru micul dejun sau pentru o gustare rapida si delicioasa. Pateul de ciuperci este unul dintre preferatele mele. De obicei il fac cu ciuperci champignon proaspete, dar iese la fel de gustos si cu ciuperci fierte conservate. In cazul in care folosim ciuperci fierte conservate, vom obtine un pate mai deschis la culoare, iar daca alegem ciupercile proaspete, culoarea va fi mai inchisa.
Daca dorim sa obtinem un pate de ciuperci cu o consistenta foarte fina, le pasam cu blenderul.
Pate Vegetal cu Ciuperci si Nuci Caju – reteta video pas cu pas
Ingrediente pentru reteta de pate vegetal cu ciuperci si nuci caju:
- 300 gr ciuperci champignon proaspete
- 100 gr ceapa tocata marunt (2 cepe medii)
- 100 gr nuci caju
- 50 ml ulei
- 1 lingura smantana vegetala (optional)
- 1 lingura coniac
- cateva fire de marar (sau patrunjel)
- ½ lingurita nucsoara
- ½ lingurita cimbru
- sare (dupa gust)
- piper (dupa gust)
Mod de preparare pentru reteta de pate vegetal cu ciuperci si nuci caju:
- Punem nucile caju la inmuiat cu 2 ore inainte de a pregati pateul.
2. Curatam ciupercile de pielita cu ajutorul unui cutit mic, le inlaturam cotoarele si le taiem felii. Nu spalam ciupercile pentru ca absorb multa apa si se innegresc.
3. Curatam ceapa si o tocam marunt. Incalzim uleiul intr-o tigaie si calim ceapa timp de un minut, pana se inmoaie putin.
4. Adaugam ciupercile, sarea, piperul, cimbrul si nucsoara si le calim impreuna la foc moderat, pana se evapora tot lichidul.
5. Adaugam coniacul si continuam calirea pana se evapora alcoolul. Oprim focul si lasam ciupercile sa se raceasca complet.
6. Punem intr-un bol ciupercile calite, nucile caju scurse bine de apa, smantana vegetala si verdeata. Mixam totul cu blenderul vertical pana obtinem o pasta omogena.
7. Punem pateul in bolul pentru servit. Servim pateul pe felii de paine cu o salata de legume sau cu muraturi.