Reteta de curcan umplut cu castane si fructe uscate este o reteta pe cat de impresionanta si de gustoasa, pe atat de laborioasa! Avem nevoie de ceva timp pentru a pregati curcanul insa rezultatul este extraordinar de gustos si eforturile ne vor fi rasplatite!

Craciunul este marcat printr-o masa bogata de la care nu lipsesc friptura de porc, sarmalele, cozonacul, dulciurile, fructele si bautura. Pentru cei care nu sunt adeptii carnii de porc, curcanul umplut este o solutie ideala. Carnea de curcan este unul dintre cele mai sanatoase si gustoase tipuri de carne.

Pentru a ne reusi reteta de curcan umplut trebuie sa cunoastem cateva secrete:

 

  • Daca curcanul este congelat trebuie sa-l lasam sa se dezghete 1-2 zile in frigider.

 

  • Curcanul trebuie tinut 12 ore la marinat intr-un amestec de 2 l apa + ¼ ceasca de sare + ½ ceasca de zahar pentru fiecare kilogram de carne.

 

  • Facem un amestec din 2 linguri de unt moale (la temperatura camerei), o lingura de mustar, 2 catei de usturoi pisati, coaja de lamaie si portocala razuita si cimbru si ungem pieptul curcanului ridicand cu grija pielea ca sa nu se rupa. Cu acest ameste ungem curcanul si pe exterior.

 

  • Timpul de coacere a curcanului este de 45 minute/kg (un curcan de 4 kg se coace in 3 ore).

 

  • Pentru prima jumatate de ora tinem acest curcan umplut in cuptor la 200 de grade descoperit, apoi il acoperim cu hartie de copt si hartie de aluminiu si reducem focul la 160 grade.

 

  • Cu o jumatate de ora inainte sa fie gata, ungem curcanul cu un amestec de unt, miere, mustar si suc de portocala si il coacem descoperit ca sa se rumeneasca frumos.

 

Ingrediente pentru reteta de curcan umplut cu castane si fructe uscate:

 

  • 1 curcan de 3,5- 4 kg
  • 200 ml vin alb
  • 400 ml supa de pui – baza pentru mancaruri
  • 2 linguri de unt
  • 2 catei de usturoi pisat
  • 1 lingura de mustar
  • 1 ceapa
  • 1 telina potrivita
  • 1capatana de usturoi taiata pe orizontala
  • coaja razuita de lamaie si portocala
  • cimbru
  • maghiran
  • sare
  • piper

 

Reteta de curcan umplut cu castane si fructe uscate – ingrediente pentru umplutura:

 

  • ¼ ceasca de ulei
  • 200 gr ficat de pui (sau maruntaiele de la curcan)
  • 200 gr carne tocata (vitel sau porc)
  • 200 gr carnati proaspeti
  • 1 ceapa tocata marunt
  • 2 mere tocate marunt
  • 100 ml coniac
  • 15 castane fierte
  • 6 prune uscate
  • 6 caise uscate
  • 100 gr stafide
  • 100 gr nuci macinate
  • 3 felii de paine inmuiate in lapte
  • cimbru
  • patrunjel tocat
  • 1 lingurita coaja de portocala
  • sare
  • piper

 

Reteta de curcan umplut cu castane si fructe uscate – ingrediente pentru sos:

 

  • 600 ml supa de pui – baza pentru mancaruri
  • 1 lingura faina
  • 200 ml vin rosu (dulce)
  • legumele si zeama din tava in care s-a copt curcanul

 

Reteta de curcan umplut cu castane si fructe uscate – ingrediente pentru garnitura de jeleu de mar si vin:

 

  • 1 cana de vin
  • 1/2 cana de zahar
  • 4 foi de gelatina
  • 1 mar mic curatat de coaja si taiat cubulete mici (optional)

 

Mod de preparare pentru garnitura de jeleu de mar si vin:

 

  1. Punem gelatina la inmuiat intr-un bol cu apa rece pentru 10 minute.
  1. Fierbem vinul impreuna cu zaharul. Oprim focul, punem foile de gelatina stoarse de apa si amestecam bine pana se dizolva. Adaugam marul taiat cubulete si amestecam.
  1. Asezam intr-o tavita membrana (folie) pentru alimente si turnam amestecul de vin si gelatina. Acoperim cu membrana sau folie de aluminiu si punem la frigider pentru 4 ore.

 

Reteta de curcan umplut cu castane si fructe uscate – mod de preparare:

 

  1. Cu o seara inainte punem curcanul la marinat intr-o oala incapatoare in care am pus apa cu sare grunjoasa si zahar (2 l apa + ¼ ceasca sare + ½ ceasca zahar pentru fiecare kilogram de carne).

 

  1. Scoatem curcanul de la marinat, il curatam de eventualele tuleie si il uscam bine cu hartie de bucatarie. Frecam interiorul curcanului cu sare si piper. Ridicam cu atentie pielea de pe pieptul curcanului si il ungem cu un amestec facut din 2 linguri de unt, o lingura de mustar, 2 catei de usturoi pisati, o lingura de coaja de lamaie si de portocala si o lingura de cimbru. Cu acelasi amestec ungem si exteriorul curcanului.

 

  1. Punem castanele sa fiarba intr-o oala cu multa apa. Le fierbem o ora, le scurgem de apa si le curatam de coaja si de pielita din interior. Daca avem castane gata fierte din comert sarim aceasta etapa.

Curcan umplut cu castane si fructe uscate - castane pentru umplutura

 

  1. Intr-o cratita mica punem apa si cand incepe sa clocoteasca punem ficatul, il lasam sa dea in 2-3 clocote, il scoatem, il clatim cu apa si apoi il tocam marunt.

Curcan umplut cu castane si fructe uscate - ficat de pui pentru umplutura

 

  1. Incalzim uleiul intr-o tigaie mai mare sau intr-o cratita si calim putin ficatul. Scoatem carnea din carnati, o punem peste ficat, adaugam ceapa, carnea tocata si merele si continuam calirea pana scade lichidul pe care il lasa carnea si merele. Stingem cu coniac si gatim inca 2-3 minute pana se evapora alcoolul.

curcan-umplut-cu-castane-si-fructe-uscate-pasul-5

 

  1. Oprim focul, adaugam castanele maruntite, prunele uscate, caisele, stafidele, nucile, painea, cimbrul, patrunjelul, sarea si piperul si amestecam bine.

curcan-umplut-cu-castane-si-fructe-uscate-pasul-6

umplutura-curcan

 

  1. Umplem cavitatea gatului, tragem pielea gatului catre spate ca sa acoperim umplutura si o fixam cu scobitori.

 

  1. Restul de umplutura il bagam in cavitatea curcanului. Nu se umple curcanul pana la refuz pentru a lasa loc aromelor sa se degaje si sa patrunda in carnea curcanului. Daca mai ramane umplutura, facem chiftelute rotunde pe care le prajim si le servim cu curcanul.

curcan-umplut-cu-castane-si-fructe-uscate-pasul-8

curcan-umplut-cu-castane-si-fructe-uscate-pasul-8-chiftele-din-umplutura-de-curcan

 

  1. Coasem pielea curcanului ca sa acoperim umplutura si, daca mai ramane spatiu pe care nu il putem acoperi cu piele, il umplem cu un mar sau cu o ceapa.

 

  1. Legam picioarele curcanului cu sfoara pe care o folosim in bucatarie, fixam aripile curcanului la spate, trecem sfoara peste pieptul curcanului si peste aripi si legam strans.

 

  1. Intr-o tava punem curcanul, cateva legume, crengute de maghiran si de cimbru, 200 ml vin alb, 400 ml supa de pui si o punem la cuptorul incalzit dinainte la 200 grade.

curcan-umplut-cu-castane-si-fructe-uscate-pasul-11

 

  1. Il tinem o jumatate de ora la aceasta temperatura, apoi il acoperim cu hartie de copt si cu hartie de aluminiu si reducem focul la 160 grade. La fiecare 20 minute stropim curcanul cu zeama din tava. E foarte important sa facem asta ca sa nu se usuce pielea si sa crape.

 

  1. Cu o jumatate de ora inainte sa fie gata, ungem curcanul cu un amestec facut dintr-o lingura de unt topit, o lingura de miere si 2 linguri de suc de portocale si il tinem la cuptor, descoperit, ca sa se rumeneasca frumos.

 

  1. Verificam daca este gata intepand pulpa cu o scobitoare. Daca lichidul care iese este limpede, curcanul este gata. Daca folosim termometrul pe care in punem in pulpa curcanului (sa nu atinga osul), curcanul este gata cand termometrul arata 82 grade.

curcan-umplut-cu-castane-si-fructe-uscate-pasul-14

 

  1. Cand este gata, scoatem curcanul pe un platou si il acoperim bine cu hartie de copt si cu hartie de aluminiu. Il lasam acoperit o jumatate de ora sa se “odihneasca”, astfel curcanul ramane mustos si aromat.

 

  1. Inclinand tava in care s-a copt curcanul scoatem o parte din grasimea pe care a lasat-o, apoi punem tava pe foc. Adaugam o cana de supa de pui si cu o lingura de lemn dezlipim resturile lipite de tava.

 

  1. Strecuram acest amestec intr-o cratita si pasam legumele care au fost in tava cu curcanul. Diluam o lingura de faina in supa de pui, o punem in cratita, adaugam 200 ml vin rosu si fierbem sosul adaugand supa de pui pana sosul are consistenta pe care o dorim. Servim sosul in sosiera sau intr-o cana.

 

  1. Servim acest curcan umplut cu diverse garnituri si cu sos. Garnitura poate sa fie cartofi baby la cuptor, piure de cartofi dulci, mazare si boabe de porumb fierte, jeleu cu mere si vin, fiecare foloseste orice garnitura doreste. Este de preferat sa servim curcanul cu doua garnituri.

 

Reteta de curcan umplut cu castane si fructe uscate este gata! Pofta buna!

Adauga un comentariu

Comentarii

Detalii reteta
recipe image
Reteta
Curcan Umplut cu Castane si Fructe Uscate
Data publicarii
Timp de preparare
Timp de gatire
Timp total
Media voturilor
51star1star1star1star1star Based on 2 Review(s)