Reteta de paste cu ton si ciuperci se prepara rapid si usor. Preparam mai intai sosul de ton cu ciuperci, care este perfect pentru paste dar si pentru pilaf si salate de cartofi. Dar nu numai atat; sosul de ton cu ciuperci poate fi folosit pentru a umple rosii proaspete pe care le-am golit de miez si obtinem un aperitiv gustos si racoritor.
De asemenea, sosul de ton cu ciuperci poate fi folosit ca umplutura pentru pizza, sau putem sa preparam usor rulouri din foi de placinta pe care le umplem cu sos de ton si ciuperci. De asemenea, putem sa-l punem pe felii de paine si sa-l consumam cu o salata.
Pentru reteta de paste cu ton si ciuperci folosim ton din conseva, ciuperci proaspete, masline si rosii. Putem folosi orice fel de paste dorim, lungi, scurte, din faina alba sau integrala.
Ciupercile nu se spala, deoarece absorb multa apa si cand le gatim se innegresc si isi pierd gustul. Le curatam stergandu-le cu un prosop curat ud sau cu hartie de bucatarie. In alt mod, le putem curata indepartand pielita de deasupra cu ajutorul unui cutit subtire.
Ingrediente pentru reteta de paste cu ton si ciuperci (pentru 4 portii):
- 500 gr paste (spaghete, linguine, penne)
- 1 ceapa uscata tocata marunt
- 5 linguri de ulei de masline (sau alt ulei)
- 300 gr ciuperci proaspete taiate felii
- 1 ardei iute, mic, tocat marunt
- 1 conserva de rosii tocate
- 1 conserva de ton in apa, scurs de apa si rupt bucati
- ½ ceasca masline tocate marunt
- 1 lingurita zahar
- sare
- piper proaspat macinat
Reteta de paste cu ton si ciuperci – mod de preparare:
- Curatam ciupercile stergandu-le cu hartie de bucatarie, apoi le taiem felii subtiri.
- Incalzim 5 linguri de ulei intr-o tigaie si calim ceapa 2-3 minute, pana se inmoaie. Adaugam ciupercile si ardeiul iute si continuam calirea aproximativ 10 minute, la foc mare, pana se evapora apa pe care o lasa ciupercile.
- Adaugam rosiile, maslinele, tonul, zaharul, sarea si piperul si amestecam. Reducem focul si lasam sosul sa fiarba incet aproximativ 15 minute, pana se ingroasa, apoi oprim focul.
- Punem pe foc o oala cu 4 litri de apa si 1 lingura de sare. Cand incepe sa clocoteasca, adaugam pastele si le fierbem conform instructiunilor inscrise pe pachet. Dupa ce au fiert, le strecuram bine, le stropim cu putin ulei ca sa nu se lipeasca intre ele si amestecam putin.
- Servim pastele fierbinti in farfurii sau boluri adanci si punem peste ele sosul de ton cu ciuperci.
Reteta de paste cu ton si ciuperci este gata! Pofta buna!